Cine este Olaf Scholz, noul câștigător al alegerilor parlamentare din Germania. A organizat un referendum, pe când era primar, legat de o temă sportivă | SPECIAL

Cine este Olaf Scholz, noul câștigător al alegerilor parlamentare din Germania. A organizat un referendum, pe când era primar, legat de o temă sportivă | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria social-democraţilor germani în alegerile parlaemntare recente este mai mult a lui Olaf Scholz, eventualul lor viitor cancelar, decât cea a SPD, afirmă mai mulţi experţi consultaţi de agențiile de presă.

Potrivit rezultatelor oficiale comunicate luni, SPD a câştigat scrutinul din Germania cu un scor de 25,7%, devansând la mică distanţă centrul-dreapta al cancelarului Angela Merkel, cotat cu 24,1% din voturi.

Ultima perioadă fastă a social-democraţiei europene datează din urmă cu 20 de ani. Între 1998 şi 2002, Gerhard Schroeder guverna Germania, Tony Blair, Marea Britanie şi Lionel Jospin, Franţa, adică cele trei locomotive economice ale UE înainte de Brexit.

Cine este Olaf Scholz, noul câștigător al alegerilor parlamentare din Germania. A organizat un referendum, pe când era primar, legat de o temă sportivă | SPECIAL

Considerat un politician cu experiență, Scholz a intrat prima dată în Parlamentul german la vârsta de 40 de ani, în 1998. Între 2011 – 2018 a fost primar în Hamburg, oraș în care a și crescut.

În aceeași perioadă a deținut și funcții de conducere în SPD și a fost lider al deputaților social-democrați și ministru al Muncii în primul guvern Merkel.

Hamburg, al cărui primar a fost Scholz, s-a retras din cursa pentru a găzdui Jocurile Olimpice din 2024, după ce a convocat la referendum cetățenii urbei.

52 de procente dintre alegători au respins propunerea, ceea ce însemna că orașul german a ieșit din cursă cu efect imediat.

Oficialii au anunțat verdictul pe contul lor de Twitter, @2024Hamburg, declarând: „Se termină o zi crucială – 48,3 la sută din voturile „Da” pentru Hamburg nu sunt suficiente pentru a rămâne în procesul de gîzduire pentru Jocurile Olimpice 2024.

Hamburgul, scos de pe listă chiar de locuitorii săi

Decizia Hamburgului a lăsat patru orașe – Roma, Paris, Budapesta și Los Angeles – în cursă, capitala Franței, fiind, în cele din urmă, declarată câștigătoare în septembrie 2017.

Hamburg este al doilea oraș german al cărui public a respins propunerile de găzduire a Olimipadei, Munchen votând împotriva unui plan de acordare a canidaturii pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022.

Angela Merkel, care se pregăteşte să se retragă din viaţa politică, ar putea rămâne la putere până la sfârşitul anului pentru a încheia programul său actual.

A câștigat datorită greșelilor făcute de creștini-democrați dar și de dorința nemților de schimbare după Merkel. Extern, rămâne pe linia ei cu securitate europeană și întărire nato iar intern cu programul social bazat pe credite. Olaf Scholz este adeptul statului social cu dreptate socială, bazat pe credite plătite de generațiile viitoare.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…